Tre’ să fii tare prost să-ţi planifici 3 zboruri în jumate de zi şi să fii şi liniştit că le vei prinde pe toate.
Aveam primul zbor la 4 şi 5 minute, companie Malev, destinaţia Budapesta. Sun la Leone, fiindcă afară e naşpa şi am bagaj, deci nu mă duc cu expresul.
- Bună ziua! Mai faceţi curse la Otopeni?
- Acum?
- Nu, doamnă, în general. Ştiam că nu vă mai lasă la Otopeni.
- A, da. Doar pînă la ceas.
- Păi şi ceasul unde e?
- La aeroport! Ştiţi ce, dacă nu vreţi să mergeţi, vă rog să-mi spuneţi.
N-am vrut să merg.
La Fly mi-au răspuns, dau comanda, ies în stradă şi şoferul trece în zbor pe lîngă mine şi se tot duce. Sun. Întoarce şi se scuză. Îmi zice că tot Băsescu iese preşedinte, că el a prezis şi data trecută. Că Băsescu nu e nesimţit ca ceilalţi (sic!) şi că nu jigneşte (double sic!).
Cobor, aprind o ţigară şi îmi dau seama că m-a adus ca vîntul, că mai am de aşteptat o grămadă. Sun acasă să zic că plec, dar aflu că de ce n-am sunat rudele de Mihai şi Gavril, că uit întotdeauna şi că trebuie să mi se găsească tot timpul explicaţii. Da’ chiar am uitat, futu-i! Nu că am uitat, nici măcar nu m-am gîndit la posibilitatea de Mihail şi Gavril.
Urc în avion. În maghiară, în engleză şi în română fără acorduri mi se prezintă instrucţiunile de utilizare în caz de prăbuşire sau nem oxigen, pe care nu ştiu dacă îţi mai arde să le aplici anyway în caz de te duci dracu’. Instrucţiunile pe ecrane, nu pe viu. Era cam greu live, fiindcă una dintre stewardese arată ca tipa de la FatFighters din Little Britain, iar cealaltă e un tip. Ne servesc cu suc de portocale la cutie cu pai încorporat şi napolitană. Nu mă plîng, că stau la geam.
La Budapesta, dă-i şi fugi spre poarta cu avionul următor, că am doar juma’ de oră. Piloţii de pe avionul pînă aici erau nişte slovaci ardeleni, că ne-au întîrziat vreo 15 minute, aşa că alerg prin aeroport la mama naibii să găsesc poarta cu Copenhaga. Frateleeeee meu! Păi măcar la noi au pus şi ei nişte mai multe scaune. Poarta 31 era îmbibată cu lume în picioare, înghesuită între un duty free strategic cu răcoritoare şi salamuri şi poarta spre Amsterdam, care arăta la fel, dar ceva mai agitată decît noi ăştia, danezii
. Căldură ca la balamuc, dă de pe tine dacă poţi, că n-ai unde ţine. După ce fugisem ca descreierata să prind avionul, mi-ar fi prins bine să stau olecuţă jos, da’ nem spaţiu. Aşa că m-am odihnit la budă.
Cursa Budapesta – Copenhaga a fost mai darnică decît Bucureşti – Budapesta, de data asta am primit o chiflă în ţiplă cu o frunză de salată şi ceva a brînză.
La Copenhaga aterizez cu şi mai mulţi draci, fiindcă de data asta întîrzierea e de 20 minute, iar eu am 45 minute să urc în celălalt avion, timp în care să recuperez şi bagaj. Bun, pe kilometrul de culoar pînă la bagaje îmi bag şi îmi scot, mă grăbesc cît pot, alerg pe trotuarul ăla care se mişcă singur, ajung la bagaje ca să aflu de pe monitor că mai tre’ să aştept fix 18 minute (!!!) pînă vine geanta mea.
Derutată de exactitatea anunţului, mă prăbuşesc pe un scaun şi aştept. Ei da, după 18 minute se porneşte şi banda şi recuperez rotiţele activate spre celălalt avion. Fug şi iară fug, depăşesc cafenele şi bufete, eşarfe în standuri (sau nu), înjur şi ajung la panoul care să-mi arate unde naiba e cursa mea.

Opaaa! Nu e. Am un moment de pierzanie, cînd uit brusc în ce oraş trebuie să ajung, Aalbrog sau Aarhus, dar, în orice caz, nu e. Mă uit pe bilet, el se uită la mine. OK. Dudă ce eşti, îmi zic, eşti în terminalul 2 şi avionul tău e în 1. Alerg după o săgeată care îmi arată drumul pînă în afara aeroportului, lîngă un tren. Bun, deci am alergat prea tare şi trebuie să mă întorc. Cobor scările, nu-mi aduc aminte să le fi urcat, mă uit iar la săgeată. Terminalul 1 e într-adevăr în direcţia în care mă dusesem prima oară, dar ceva e greşit. Cătinel şi cu concentrare, Dana. Urc iar scările. Pînă să ajung la trenul încă în staţie, văd pe un alt afişaj că tre’ să iau un free bus to terminal 1. Oare în Danemarca bus e totuna cu tren? Mă îndoiesc. Futu-i!!! Nici nu îndrăznesc să mă uit la ceas, că mi se face rău şi oricum n-am timp. Mai bine scot telefonul.
- Hi! I need to take a bus to terminal 1 and I tried that 2 times, but I ended up in front of a train. Could you help me? (toată asta pe fast forward)
- Where are you?
- Ah….what do you mean?
- Dana, please look around and tell me what you see.
- Some stairs and a train. (What?!)
- No help. Ask someone.
- There’s no one.
- Ask the information office.
- Shit! The information office is a big pannel with some digits on, so…
- Go back!
- OK. Where? By the way, what happens if I lose the plane?
- You won’t!!!
- (OK, take it easy!) Would it be so bad if I spent the night in Copenhagen?
- Yesssss!!!
Bun, văd în final că mai e o ieşire, nu aia de la etaj. Descopăr şi staţia de free bus, mă aşez cuminte în ploaie şi aştept. Deja mă liniştesc, aprind o ţigară şi începe să mi se rupă. Nu e normal să te agiţi în halul ăsta într-un loc plin de străini, noaptea, fără un ban în buzunar. Ce naiba poa’ să se întîmple?
În staţie mai vine un grup de puştani. Unul e încălţat în sandale şi n-apuc să mă mir prea tare, pentru că între timp văd un flyer agăţat de rucsacul lui cu numele oraşului unde trebuie să ajung, aşa că îmi fac curaj că nu sînt singura întîziată. Uraaaa!
Bun. Ajung la terminalul 1, care e numai pentru zboruri locale şi dau buzna la check in, văd că lumea nu-mi zice nimic că aş pierde avionul, aşa că o iau domol, crezînd că terminalul ăsta e un fel de Băneasa, de-l rezolvi în 5 minute. Mare greşeală! Pe primul culoar un afişaj îmi spune cîte minute mai am de mers pînă la poarta mea, adică 8. What? Dă-i şi fugi iar. Fug şi fug, fuck şi fuck, linişte şi nimeni. Iară fug pînă aproape să cad în nas.
„Miss Daniela Bo….” is invited immediately to gate no….”
Oi fi eu?
Alerg.
Îmi cade geaca şi laptopul e prea greu. Piciorul stîng mă doare deja să-l arunc, dar îmi spun în gînd că şi Nadal a jucat un meci întreg accidentat, unde-l mai pui pe Verdasco, cu rană deschisă, deci şi eu pot.
„Miss Daniela whatever…..”
Fuck off! Nu e ca şi cînd îmi beau creierii prin aeroport.
Da. Scot telefonul. SMS: „:D. See you in Aalborg!”