februarie 4, 2010
Eu cred că nu sunt sănătoasă. De ce m-am aşteptat să fie un alt fel de consiliu naţional PSD? De fraieră, că aşa suntem toţi ăştia care ne zgâim la circ televizat oferit tot pe banii noştri.
Nu s-a schimbat nimic şi nimeni, nu există nici o ştire, nu îmi pasă. Păi când viitorii candidaţi se bat pe Vanghelie şi pe
februarie 1, 2010
Mă tot chinui de ceva vreme să-mi pun ordine în gînduri şi, mai ales, să-mi pun o întrebare normală despre ce mă dezgustă / interesează în politică acum. Nu-mi iese şi pace. Le-am dat dat de-a rostogolul, şi pe burtă, şi pe spate, le-am luat pe îndelete, le-am tot ameţit de m-am aflat brusc într-o stare de mahmureală. Explicabilă, poate, după beţia din campania de dinainte, cu urlete şi jale, cu patimi şi discuţii fără argumente, cu promisiuni că ăia au făcut aşa, da’ promit că ailaltă. Da, rău ca la o beţie cînd afli că eşti pe cale să fii părăsit.
Ce mi-a rămas acum…
februarie 1, 2010
Cristian Tudor Popescu scrie un articol onest despre tenis, aşa cum m-a obişnuit, dar îmi permit să dau replica unui apărător din oficiu.
Da, Federer şi Serena Williams au un psihic de fier, parte a jocului de campioni şi îl folosesc mai ales cînd au replica severă a unora de la care te aştepţi parcă să nu aibă surprize pentru ei. Dar cum rămîne cu această armă cînd nu mai e la purtător? Ne aducem aminte de declaraţia lui Federer, nesportivă altminteri, că jocul lui Murray e enervant şi, la fel, de prestaţia Serenei din finala US Open în faţa proaspăt revenitei Kim Clijsters, mai degrabă a arbitrei de linie. Amîndouă reacţiile fiind rezultatul unei frustrări generate tocmai de atitudinea liderilor mondiali în faţa unor jucători mai slab cotaţi.
Nadal e recunoscut pentru modestia caracteristică şi pentru criticile pe care şi le aduce jocului atunci cînd nu e bun. Recunoaşterea meritelor adversarului a fost întotdeaunda la purtător, la fel ca şi autoironia. De altfel, Rafa a fost primul care a declarat după accidentarea sa de anul trecut şi pierderea Roland Garros-ului, că trebuie să schimbe ceva în jocul său. A început să lucreze la serviciu şi scurtarea punctelor, a început să nu mai lupte pentru fiecare minge ca acum 2 ani.
E greu pentru un lider să pice din fruntea clasamentului nu ca rezultat al jocului său. E greu ca, după o accidentare atît de gravă, cînd lumea speculează dacă te vor mai ţine genunchii sau nu şi se găsesc mulţi să te îngroape, să revii şi să faci schimbări. Da, jocul lui Nadal se baza mult pe forţa sa fizică. Cînd îţi schimbi arma în timpului jocului ai nevoie de timp, chiar dacă asta înseamnă că iei bătaie. Şi e cu atît mai cinstit să-i recunosc meritele pentru că Nadal vine după un 2009 îngrozitor, cu pierderea unui turneu preferat, cu accidentare groaznică, dat jos kilograme (şi nu osînză, ci muşchi) şi, colac peste pupăză, divorţul părinţilor. Cu toate astea, nu l-am auzit vreodată plîngîndu-se, ba dimpotrivă, lupta cu tendinita a fost subiect despre care a vorbit doar după ieşirea de la US Open, nu în timpul turneului.
Nu ştiu dacă îşi va reveni sau nu. În timp ce el e supus unei schimbări a jocului său care l-a dus pe vremuri în fruntea ATP, ceilalţi se perfecţionează. Şi chiar dacă nu mai ajunge acolo, ştiu însă sigur că va fi la fel de cinstit să recunoască o minge a adversarului declarată out de arbitru, dar pe care el o vede bună şi că nu va arunca cu mocirlă în nici unul din partenerii de competiţie. Iar pentru mine, ăsta e un psihic de lider.
ianuarie 16, 2010
like a fart in a windstorm. Cam aşa. Happy for no reason whatsoever. Şi, vorba lu’ ăl bătrîn, “vorbeşte şi tu cu gura închisă”.
Da’ cînd am insomnii frumoase, cu oameni aşijderea şi cu mai ales nici o explicaţie, nu mă pot abţine.
decembrie 23, 2009
De vînzare pe Breslo:
decembrie 14, 2009
Pe principiul mahmurelii după o beţie îngrozitoare, ne-am trezit şi noi după alegeri. Am plecat sau nu acasă cu el azi noapte? Eu îmi aduc aminte că da, dar parcă nu e tot el. Pusesem ochii pe unul înalt şi şi m-am trezit cu un chel mirosind a băutură.
Păi da, citeşte mai departe
decembrie 6, 2009
Mi-am deschis magazin, aici. Pe nume ca pe blog. Dacă vă face ceva cu ochiul, daţi-mi de ştire.
Hai să am baftă!
decembrie 2, 2009
M-au lăsat puterile şi mi-am promis cu cîteva zile în urmă că nu mai vreau să ştiu ce se întîmplă cu alegerile. Cu politica, cu politicienii în general. Am rezistat juma’ de zi, şi asta pentru că nu aveam un radio sau un televizor în preajmă.
Nu ştiu dacă e dependenţă, curiozitate, sau sentimentul de implicare. Probabil că toate, în cantităţi mici. Şi satisfacerea nevoii de băgat în seamă cu orice preţ, care nu e tocmai cuşer, dar altminteri nu-mi pot exprima opiniile, right?
În orice caz, (citeşte mai departe)
noiembrie 27, 2009
Primul tur al alegerilor a trecut. Vine următorul şi patimile dau năvală iar. Ceva mai temperate, pentru că părerea aproape unanimă e că iar sîntem puşi în faţa a două rele, dintre care va trebui să alegem răuleţul.
Am votat Crin Antonescu şi am sperat pînă în ultimul moment că va reuşi să treacă de primul tur. Am fost naivă, dar exuberanţa şi împătimirea celor cu care am petrecut aproape 4 ore la coadă la vot mi-a dat speranţe. Nu am mai văzut o astfel de îndîrjire demult şi măcar pentru atît sînt bucuroasă. Că un om politic a reuşit să mă facă să sper, chiar şi în jumătăţi de măsură. De ceilalţi doi rămaşi mă tem.
Confruntarea mea de acum ţine de turul 2. Mă duc sau nu?
noiembrie 17, 2009
Eram convinsă că, pe ultima sută de metri a campaniei electorale, vor începe şi scandalurile. Unii le numesc dezvăluiri, eu sînt ceva mai rezervată, pentru că de data asta mi-am promis să-mi păstrez căpăţîna pe umeri cu tot cu creieri în ea şi să încerc, cel puţin, să aleg în cunoştinţă de cauză.
Aşa încît, ca să înceapă săptămîna bine şi lumea să voteze scandalizată şi nu pe proiecte şi idei, hop şi cartea la vedere! O conferinţă de presă cu prea mult tam-tam din punctul meu de vedere, o carte, „Prădarea României”, a cărei soartă nu ştiu exact care e, atîta vreme cît nu se vinde şi pentru muritorii de rînd, noi ăştia, votanţii. Sînt mai multe lucruri neclare:
Brambura
