Cristian Tudor Popescu scrie un articol onest despre tenis, aşa cum m-a obişnuit, dar îmi permit să dau replica unui apărător din oficiu.
Da, Federer şi Serena Williams au un psihic de fier, parte a jocului de campioni şi îl folosesc mai ales cînd au replica severă a unora de la care te aştepţi parcă să nu aibă surprize pentru ei. Dar cum rămîne cu această armă cînd nu mai e la purtător? Ne aducem aminte de declaraţia lui Federer, nesportivă altminteri, că jocul lui Murray e enervant şi, la fel, de prestaţia Serenei din finala US Open în faţa proaspăt revenitei Kim Clijsters, mai degrabă a arbitrei de linie. Amîndouă reacţiile fiind rezultatul unei frustrări generate tocmai de atitudinea liderilor mondiali în faţa unor jucători mai slab cotaţi.
Nadal e recunoscut pentru modestia caracteristică şi pentru criticile pe care şi le aduce jocului atunci cînd nu e bun. Recunoaşterea meritelor adversarului a fost întotdeaunda la purtător, la fel ca şi autoironia. De altfel, Rafa a fost primul care a declarat după accidentarea sa de anul trecut şi pierderea Roland Garros-ului, că trebuie să schimbe ceva în jocul său. A început să lucreze la serviciu şi scurtarea punctelor, a început să nu mai lupte pentru fiecare minge ca acum 2 ani.
E greu pentru un lider să pice din fruntea clasamentului nu ca rezultat al jocului său. E greu ca, după o accidentare atît de gravă, cînd lumea speculează dacă te vor mai ţine genunchii sau nu şi se găsesc mulţi să te îngroape, să revii şi să faci schimbări. Da, jocul lui Nadal se baza mult pe forţa sa fizică. Cînd îţi schimbi arma în timpului jocului ai nevoie de timp, chiar dacă asta înseamnă că iei bătaie. Şi e cu atît mai cinstit să-i recunosc meritele pentru că Nadal vine după un 2009 îngrozitor, cu pierderea unui turneu preferat, cu accidentare groaznică, dat jos kilograme (şi nu osînză, ci muşchi) şi, colac peste pupăză, divorţul părinţilor. Cu toate astea, nu l-am auzit vreodată plîngîndu-se, ba dimpotrivă, lupta cu tendinita a fost subiect despre care a vorbit doar după ieşirea de la US Open, nu în timpul turneului.
Nu ştiu dacă îşi va reveni sau nu. În timp ce el e supus unei schimbări a jocului său care l-a dus pe vremuri în fruntea ATP, ceilalţi se perfecţionează. Şi chiar dacă nu mai ajunge acolo, ştiu însă sigur că va fi la fel de cinstit să recunoască o minge a adversarului declarată out de arbitru, dar pe care el o vede bună şi că nu va arunca cu mocirlă în nici unul din partenerii de competiţie. Iar pentru mine, ăsta e un psihic de lider.
