mot.jpg

- Iar ai venit?
- Pãi ce, e pãdurea ta?
- Ãla cine-i?
- Ãla e o ea şi o cheamã Aluna.
- Ca pe pom?
- Nu, cã pe pom îl cheama Alun.
- Offff…eşti un pic grea de cap.
- Cum adicã? Poate la.
- La ce?
- Cap.
- … ai reuşit sã mã pierzi. Ce ziceam? Stau şi eu şi mã odihnesc şi vii iar sã-mi…fereascã sfântu’, da’ ce naţie de animal e Aluna aia a ta?
- E pârş.
- Ceeeee?!?
- Pârş. Şi mai zici cã stai în pãdure.
- Ce legãturã are?
- E un pârş de alun, cã d’aia i-am şi pus numele ãsta.
- Da…original, ce sã zic…Şi, cu ce ocazie înapoi? Nori n-avem azi şi chiar dacã am fi avut, mai pune-ţi pofta-n cui, cã am avut scandal mare data trecutã. Proştii naibii s-au fãcut toţi vatã de zahãr. A fost de-ajuns sã se facã unu’ şi dupã aia ceilalţi, curioşi sã vadã ce-i cu el, s-au lipit şi n-au mai putut sã se desprindã. Ei, tragedie mare. A trebuit sã vorbesc cu un prieten din Anglia sã-mi trimitã câţiva sã facã pui, da’ cu transport şi taxe a durat ceva, deci s-au cam uscat lucrurile pe aici. Aşadar, Moţ…de data asta ce vrei?
- Licurici. I-am promis Alunei cã îi dau un licurici.
- Ãluia? Tu nu vezi cum aratã?
- E o EAAAAA!!! Şi nu aratã rãu. Am gãsit-o în curte la bunica Tudosia. Care de fapt nu mi-e bunicã, e mama lu’ tataia, da’ fiindcã nu mai am mamaie, aşa îi zic eu. Şi toatã lumea din sat.
- Bine, lasã asta. Mamaie, tataie… Şi dacã eu îţi dau un licurici, tu ce-mi dai?
- Un calu’ popii mort şi uscat.
- Ce culoare?
- Nu se mai vede.
- Aripile-s întregi? Nu i le-ai rupt?
- Ãããããããã….
- Nu mã minţi.
- Tata zice cã dacã mint o sã le doarã pe pietrele de care mã împiedic.
- Te împiedici des?
- Da…şi de fiecare datã zice „scoalã piatrã, cã gândacu’ doarme”.
- Aoleu…întotdeauna ai cinci povestiri într-una?
- Nu ştiu.
- Zi cu aripile, dacã sunt întregi. Ba nu, zi mai întâi ce gândac doarme.
- Nici unul.
- Cum nici unul? Ai zis mai devreme cã doarme un gândac.
- Aaaaa!!! Hihihihihi. Pãi gândacul sunt eu, cã aşa îmi zice tata.
- A, deci eşti aşa din familie…
- Aşa, cum?
- Lasã cã-ţi zic mâine. Şi de ce l-ai omorât pe calu’ popii?
- Pentru cã am uitat.
- Da…e clar. Nu pot sã ţin pasul cu tine. Fie, îmi dai calu’ popii, îţi dau un licurici.
- Uraaaaaaa!!!
- Dar nu chiar acum, cã e încã zi. Aşa cã hai sã nani un pic, cã m-ai obosit rãu.
- Bine, numai cã eu cu Aluna nu dormim cu tine.
- De ce?
- Pentru cã miroşi a vanilie. Aşa cã o sã stãm sub arţarul ãla de acolo.
- Tu n-ai învãţat cã unele lucruri nu se spun?
- Ca de pildã? Ce, arţar?
- Nu…n-am nicio şansã. Hai la culcare şi nu mai comenta!
- Na na na na na na…Hai sã mergem Aluna, mai pe searã o sã ne dea un licurici….na na na na na…şi plecã ţopãind, cu pârşul dând din coada stufoasã.