Leapşa pe cãrţi

Pãi se poate aşa ceva? Draga de cropcircles îmi dãdu leapşa cu’ ceva vreme în urmã şi io abia azi am aflat, fiindcã: unu la mânã, abia am descoperit şi eu secţiunea „incoming links” de la mine de pe blog şi doi la mânã, mult mai plauzibil din punctul meu de vedere, la mine acasã se zice „lena”, nu „leapşa”. Asta ca sã îmi mai scot din roşeaţa din obraji.

Deci leapşa cu ultima carte cititã şi ultima neterminatã…m-am înroşit la loc. Pãi aşa cum ziceam într-un post precedent, sunt o putoare de nedescris de vreo douã luni, n-am mai pus mâna pe o carte de când…nu ştiu, n-am avut chef. Da’ praful de pe ele îl şterg şi din când în când, le mai şi miros. Şi le aşez frumos în bibliotecã. (Episodul de asearã din Seinfeld, citez din memorie: dacã aş avea un bãnuţ pentru fiecare carte cititã din biblioteca mea, aş muri de foame).

E prea multã vreme de când n-am mai citit şi ultimele cãrţi le-am comentat pe rãposatul City Limits. Cu îngãduinţa dvs., n-am sã povestesc aşadar despre cãrţile din leapşã, fiindcã memoria mea e afectatã de lipsa de tutun (zic şi eu, e afectatã fiindcã aşa vrea ea).

Am sã vã spun în schimb cã îmi place sã cumpãr cãrţi şi fac asta dupã nişte criterii bine stabilite: rar dupã recomandãri, fiindcã o carte e intimã şi intimul meu nu poate fi la fel cu intimul altuia. Adeseori dupã intuiţie, aşa am descoperit autori dragi mie ca Ryu Murakami (mã face întotdeauna sã plâng) şi Tom Sharpe (mã face sã râd în hohote). De cele mai multe ori fiindcã sunt maniacã, vreau ultimul album echivalent literar al oricãrui scriitor pe care-l iubesc şi aici am mulţi de menţionat, fiindcã eu sunt dupã cum bate vântul şi vântul poate sã fie rece, cald, umed sau uscat: John Steinbeck e nebun de frumos, Mario Vargas Llosa pentru cã îmi aduce aminte totdeauna de acasã, Neagu Djuvara, pentru cã mã învaţã istorie punându-mã sã citesc poveşti, Lucian Boia pentru cã îmi dã cu adevãrul în cap despre iubita mea dragã ţarã, Daniel Pennac, Jonathan Coe, Salinger for ever, Boris Vian, Bret Easton Ellis, Jeffrey Eugenides. Mã opresc, pentru cã altfel o sã mã dau mare, dacã nu cumva am fãcut-o.

Promit însã cã voi scrie despre prima carte pe care o voi citi dar, cunoscându-mã, va fi probabil la anu’, aşa cã vã dau liber sã faceţi ce vreţi pânã atunci, evetual citiţi o carte – douã, ca sã nu ajungeţi ca mine.

Fiindcã n-am respectat regula jocului, n-o sã-l dau mai departe, cã poate au şi alţii lene în oase şi cine vrea sã scrie, sã scrie şi sã ne dea peste ochi cu lenea noastrã cu tot!