Mai uşor cu zorii, vã rog!

E prima oarã când zbor pe întuneric şi mor de curiozitate, aşa cã am anunţat pe toatã lumea cã vreau la geam. N-a avut nimeni de obiectat, doar ofiţerul care mi-a gãsit în rucsac un gen de universal tool, cu şurubelniţã, patent, lantern şi naiba mai ştie ce.
- Cum adicã aţi uitat cã îl aveţi în rucsac?

E clar, indiferent ce explicaţie i-aş fi dat, nu ar fi mers. Dacã v-aţi uita la faţa mea, nu v-aţi închipui cã ştiu sã mânuiesc un patent. Am depozitat instrumentul în bagajul mare şi m-am întors la locul cu pricina, însoţitã de o doamnã despre al cãrei soţ mi-e şi acuma milã, la cât de mare era madama.

M-am aşezat cuminte pe scaun, în privirile buimace de somn ale spectatorilor, care vãzuserã scena. Era deja prea târziu când mi-am dat seama cã mai am un briceag de care nu mã despart niciodatã, într-un buzunãrel mic. Dacã le-aş fiz zis şi de ãla, sigur aş fi zburat, da’ în alte pãrţi.

Ningea ca în poveşti iar. Cu fulgi albi, mari, într-o noapte neagrã neagrã şi în mintea mea începeau sã curgã întrebãrile. Oare cum sunt fulgii sus? Mai mari? Dupã ce trecem de nori, o sã vãd stelele mai aproape? Pe toate?

În sfârşit, hopa sus! Dumnezeule mare care faci minunile astea, ce naţie vrei tu sã fii, cum poţi? Stãteam cocoţatã pe un plafon de nori albi albi, cât vedeam cu ochii era o pãturã pufoasã şi îmi venea rãu de tot sã mã descalţ şi sã sar pe geam. Ce poate sã se întâmple? Cine a testat rezistenţa unui nor? Dacã poate sã toarne cu gãleata cantitatea aia de zãpadã, nu poate sã ţinã şi 55 de kilograme prãpãdite? Plus cã aş ţopãi de pe unul pe celãlalt şi nu s-ar mai simţi aşa de tare. Da, dar m-aş cam plictisi în toatã pustietatea asta. Aşa, o sãptãmânã, treacã-meargã. Şi dupã aia cum dracu mã întorc? A, da! Vin înapoi în locul de unde am sãrit din avion şi stau la ia-mã nene. Deci, Pufoşeniile voastre, nu mã gãzduiţi şi pe mine pânã mã satur? Mã gândesc cã dacã stau şi nu fac nimic, nici foame nu îmi e. Ba nu! Draci bãlţaţi. Îmi iau bricheta cu mine şi îmi fac nor fript. Plus cã nici nu mã îngraş.

Sus, peste nori, era doamna Lunã, grasã şi bine fãcutã, care bãga luminã pe gratis, cât sã ne orientãm şi noi în spaţiu. Cã am vrut de fapt sã-l întreb pe dl. cãpitan Moşoiu dacã noaptea aprinde farurile, dar s-a închis repede la el acolo şi n-am mai apucat.

M-am îmbufnat rãu când am ajuns deasupra munţilor, nişte monştri grizonaţi şi somnoroşi. Cred cã erau certaţi cu norii, cã ãştia micii nu prea stãteau pe acolo şi cred cã de fapt putorile astea de pensionari muntoşi şi grumpy s-a supãrat şi pe noi, cã ne-au cam zgâlţâit. Bãi, mai controlaţi-vã şi voi, ce dracu! Ar trebui sã fiţi nişte sereni şi când colo, cum trece cineva pe lângã voi, cum zbang, bãgaţi vârtejuri. Duceţi-vã frate în pãdure, dacã vreţi sã staţi singuri şi sã nu ştiţi de nimeni.

Apoi am tot aşteptat sã se întoarcã norii la loc, dar între timp venise ziua şi o însoţitoare de bord ne-a zis cã a început aterizarea şi n-am mai avut ce face. De fapt, mint. M-am gândit cã n-ar strica sã pun ban pe ban şi sã mã plimb noaptea cu avionul. Cum merg unii la cluburi şi în baruri, cã şi acolo se cheltuie bani, nu? Pânã dimineaţa sunt înapoi, numa’ bunã de muncã. Da’ sã nu mai ziceţi naibii şi la alţii, cã mâine-poimâine vezi cã bagã ãştia semafoare prin cer.