„Cât de greu e pentru piloţii români sã meargã câte trei în coloanã? E greu sau spectaculos?” (reporter Realitatea TV)
„Ãããããããããã…nu e greu. Spectaculos este pentru public, nu pentru piloţi” (comandant…)

Am vãzut şi eu cã e spectaculos, joi, când prin faţa geamului îmi treceau avioane, elicoptere şi dracu’ mai ştie ce, într-un zgomot infernal de tunuri şi aruncãtoare de ce vor ei.

Ce nu pot sã înţeleg e altceva. De ce o zi naţionalã e musai pretext pentru paradã de armament din dotare şi spãlare pe creier? Cu ce mã încãlzeşte pe mine „maşina de luptã de tip uşor, cu grad mare de mobilitate, pe motorinã şi cu transmisie automatã? Sau maşina de luptã a infanteriei, cu echipaj de 2 militari, care poate duce pânã la 9? Sau transportoarele P33 Zimbru?”

Mai lãsaţi-mã naibii în pace cu rânjetele voastre mândre şi cu ochii pironiţi într-un trecut din care nu aţi înţeles nimic, cã de viitor ce sã mai zic?! E aşa de greu de înţeles cã o sãrbãtoare naţionalã trebuie sã fie discretã şi decentã? Da, cã la noi e cu fast de fasole şi cârnaţi, cu discursuri scoase din arhive neincendiate şi cu participanţi ţinuţi la formol.

Mã doare undeva de ziua voastrã naţionalã, cã a mea nu e!

Da’ azi s-a nãscut şi Woody Allen. Deci, se poate!