Unguru’ zice cã azi alege el reclama. OK, nu comentez, pentru cã asta ar duce la o ceartã care s-ar lãsa cu o ignorare reciprocã şi mã îndoiesc cã poate fi mai rea decât cea care este. Ea. Pe sine se. Ignorarea. Şi evitarea. Reciproce. Sunt. Dusã.

De fiecare datã se enerveazã când vede reclama asta, pentru cã, zice el, nu înţelege de ce toatã lumea cade pe spate când îl vede pe ãla micu. Cã ce are aşa special. Cã şi ce dacã e gri şi în dungi? Cã e un bleg şi cã mã-sa e o proastã. Cã…mã rog…cã mi-e şi ruşine…nu ajunge sã se spele (asta cicã ar fi echivalentul unei înjurãturi de mamã).

Da, eu am încercat sã-l înţeleg, dar dupã o revoltã d’asta de 3-4 minute (când doar el vorbeşte), îşi compune o atitudine de îţi face fleaşcã argumentele tale contra: „Ştii ceva? Vezi cã vreau sã dorm şi mã deranjezi…aşa cã…ia te rog…şi dã muzica aia mai încet sau pune Nick Cave” (E fan Nick Cave de când era mic).

Deci nu vreau sã dau naştere unor posibile zvonuri cã la noi în casã unguru’ dominã şi cã umblã cu coada pe sus, dar azi închid ochii şi îl las sã înjure reclama asta:

Ne scuzaţi pe amândoi de siropul care vine odatã cu sãrbãtorirea sãrbãtorilor de iarnã, nu asta era intenţia. Dar ne potrivim la un lucru. Ne place Dean Martin. Care e mai jos, dar nu în reclamã, cã acolo era tot Andy Williams, cu care v-aţi întâlnit zilele trecute.