welcome2.jpg

E bine acasã, bãi doamnelor şi domnilor! Indiferent pe ce meleaguri, indiferent câţi nori vãd acolo sus în ţara lor şi cât de lunã e luna, cât de în largul meu mã simt când stau şi-o lãlãi la o ţigarã şi o colã şi o lecturã în singurul raion de fumãtori dintr-un aeroport mare cât China (mai vine şi asiaticul chelner bãtrâior şi grijuliu la interval de o orã şi mã întreabã dacã e totul în regulã – pãi la noi te-ar fi scuipat în faţã dacã trãgeai o cocã trei ore), ce încerc sã zic e cã nu dau casa mea pe nimic. Te du, fatã, unde vezi cu ochii, da’ te înturnã, cã e mai bine.

Şi cum dracu’ sã nu fie, când totul e cum ştii tu, când de fapt ţi-a fost dor de cum ştii tu şi când simţi cã ţi s-a dus lipsa mãcar olecuţã? Pânã şi unguru’ s-a bucurat când m-a vãzut, deşi s-a abţinut cât a putut. Mãnânc ce nu trebuie, adicã rahat, da’ chiar s-a bucurat.

Şi când dormi în patul tãu şi de data asta dormi, nu te mai bat gânduri şi griji şi nu te mai trezeşti ca proasta la ore în noapte fiindcã uiţi, aproape ca de fiecare datã, sã pui dracu’ ceasul pe ora localã? Şi când simţi mirosul ãla fain, de cozy, nu de strãini care au dormit poate mii în patul ãla fãrã personalitate? Câteodatã, în drumurile astea, mã întreb dacã atunci când vine camerista sã dea cu aspiratorul şi stuff mirositor, dacã atunci curãţã de tot prezenţa ta de acolo? Eu cred cã aşa e. Altminteri zidurile alea n-ar putea sã ţinã atâta morman de gânduri nocturne. Bine, nici toatã lumea nu e aşa de simţitoare precum subsemnata. Cã poa’ sã vinã un gras foarte beat care picã mort şi ãla n-are gânduri, ci dorinţe ameţite. Hamburger în bikini, de exemplu. Da’ totuşi….de ce nu inventeazã nimeni clarvãzãtori de camere de hotel? Vã daţi seama câte s-ar lãmuri? M-aş întoarce acasã şi toate problemele ar fi rezolvate, fiindcã nenea sau tanti clarvãzãtor ar citi repede gândurile mele şi ar da un telefon: „bãi, fã şi tu chestia asta, cã asta micã s-a gândit toatã noaptea, ce dracu, hai, cã nu dai de la tine”. Şi eu aş zice „hopa, ia sã mai plec eu de-acasã, cã prea îmi merge bine!” Da’ mai bine nu, cã tocmai ce vã povesteam cã e bine acasã.

Acuma de exemplu sunt sigurã cã voi mânca precum un om normal, nu cãcaturi din alte ţãri, fiindcã supa nu a dat greş ( :P ) şi aripioarele crocante mã strigã. Şi mã pot da cu şampon şi cu gel de duş dincolo de 100 ml cât se recomandã în cãlãtorii aeriene şi numa’ de-a dracu’ poate consum o sticlã întreagã.

Deci bine m-am venit acasã!

P.S. Mi-era tare dor de piesa asta.

Nici nu ştiţi ce dezamãgitã am fost când am vãzut cã n-a rãspuns nimeni la ghicitoarea mea. Mã gândeam cã voi isca dezbateri naţionale, cã madam Norica va fi indiferentã la viitorul ei de ministresã şi cã va pune tot NATO în picioare, cã dl. Liiceanu se va dezgheţa şi cã voi izbuti sã încurc iţele gândirii patapieviciene, cã realitatea îl va da afarã pe Prelipceanu şi cã Bãsescu va accepta în sfârşit cã nu are rãspuns la chiar toate. Degeaba. Vã zic eu, ţara asta se duce de râpã. Totul stã în copiii nesãtulei ãleia de face 7.