Of, mor pe piesele care încep bine şi atât. Aşa şi cu cântecelul de la Garnier Fructis:
Pãi sã nu te enervezi? Dupã început, te aştepţi la o trupã englezeascã de puşti în blugi şi tenişi, care ţopãie fericiţi şi fac „Iuuhuuu” fiindcã le e bine şi vor sã dea şi la alţii. Şi când colo:
Nişte domni americani, cicã grup de rapcore, ce-o mai fi însemnând şi asta, cã îmi place punerea într-o categorie la fel cum îmi place vanilia. Ceva-ceva tot au reuşit sã scoatã transplantaţii ãştia de la mine: un zâmbet mic, cã prea se chinuie, mai ales primul vocalist. Pe care, scuzatã-mi fie ignoranţa, da’ nu prea-l crezi cã e un dur, mai ales cã e aproape sâsâit şi are vocea aia „aoleu, io unde eram când mi-a trecut pubertatea?!?”. Anyway, tema cu pianul şi tobele sunt singurul lucru urecheşte posibil. Do NOT enjoy it!
