Vã amintiţi când aţi mâncat ultima oarã vatã de zahãr? Cum la un moment dat începe sã fie greţos de dulce şi începe sã se maroneascã şi sã curgã pe bãţ, pe degete, în scursuri? Lipicioasã şi sclifositã. Cam aşa şi cu starea mea de bine de azi. Ca un greţ de vine prin surprindere şi te ia din stomac şi apoi ajunge în gurã şi se cere afarã. Apoi bei apã şi-ţi revii naibii la normalitatea confuzã.

Unde dracu îţi ţii demonii, cã nu poţi sã-i ţii ca pe boi, în curte? D’aia e şi vorba aia, „ochi de bou, blânzi şi buni”, cã boii sunt proşti. Da’ ãştia micii şi rapizii, demonii adicã, sunt şmecheri şi te iau prin învãluire, de nu mai ştii ce naiba stare ai, dacã e de bine sau e de rãu.

Cine merge pe Bd. Dacia ştie cã tot timpul între Ambasada Belgiei şi Piaţa Galaţi se stã la barã la barã şi la „care pe care”, la lovitu’ la gleznã sau la roatã, dupã caz. Azi un tip se chinuia sã traverseze şi nu putea din cauza de mãgãoaie de autobuz de turişti care se postase pe zebrã astfel încât sã faci eforturi sã scapi în slalom şi sã mai zici şi doamne-ajutã! Cum se chinuia el aşa, şoferul mãgãoaiei nimic, nu-l lãsa şi pace. Pânã când tipu’ scoate ditai bãţul cu trandafir în capãt şi i-l aratã ostentativ. Deci omu’ se grãbea la valentina lui. Şoferul a oprit şi i-a dat voie, de parcã scosese bagheta magicã.

Dupã ce mã amuz de tradafirul dãtãtor de voie, aproape dau sã-mi rup gâtul de un puşti care s-a oprit în mijlocul drumului sã mângâie un cãţel beţivan, cu roatele în sus. Pãi futu-i mama mã-sii…chiar mai sunt oameni buni pe lumea asta, bãi!

Da’ boii când mi se întorc?