Avea şi emoţii, dar voia sã se termine odatã, aşa cã mai mult decât spaima, era bucuria aia ciudat de rea pe moment, dar cu capãt de bine. Şi mai fãcea şi pe viteaza, ca de obicei în situaţii din astea. Pãi ce poate sã fie mai rãu decât ce a fost la prima operaţie şi de câteva sãptãmâni încoace, de când a început sã o doarã iar? Mãcar îi scot naibii tija şi gata.
„Gata, eşti pregãtitã? O sã-ţi facem anestezie…dar de fapt ştii, cã ai mai trecut pe aici”.
Încearcã sã fie drãguţ şi îi aruncã un zâmbet, dar ei nu îi pasã. Simte acul cum intrã în coloanã şi se pregãteşte de valul amorţelii. Care vine aproape imediat, cu moleşeala aia plãcutã, atât de dragã, fiindcã e gata sã adoarmã şi sã se trezeascã dupã coşmar, cu piciorul întreg şi la locul lui, fãrã prostia aia în el. Apucã sã mai vadã doar paravanul şi pe doctor pregãtindu-se.
Cãcat! Ce dracu? S-a şi terminat? Şi ei de ce continuã sã meştereascã acolo?
Îi auzea, dar nu-i putea vedea din cauza paravanului.
„Sã-mi bag pula! Cheia aia e la tine?”
„Nu.”
„Ia du-te mã şi vezi la Lucian, poate are el o tubularã”.
Aude uşa deschizându-se. Îşi roteşte ochii şi vede cã lângã ea e un fel de mãgãoaie cu ecran, pe care nu se vede nimic, fiindcã e opritã. Dar ecranul e negru şi îi poate vedea pe ceilalţi de dincolo de paravan. Stau aplecaţi deasupra piciorului. Sã le zicã sau nu cã s-a trezit? Poate cã aşa trebuie sã fie, poate cã la un moment dat te poţi trezi şi auzi ce se întâmplã, dar fãrã sã simţi. Cine ştie?
„N-are. Nu ştie unde e, cu renovarea asta”.
„Pãi şi eu ce dracu fac, cã am apucat sã scot şuruburile. Ce morţii mã-sii de treabã e asta?”
„Dom’ doctor, eu zic sã o lãsãm aşa, cã nu are ce sã se întâmple”.
„Bãi, dacã am nevoie de o opinie, te întreb, da?”
Ce dracu se întâmplã? Ce cheie? Ce sã lase aşa? Bãããããããiiii! Nu mã lãsaţi aşa, cã vã omor pe toţi.
„Ia dã mã ãla încoace sã mai bat puţin în tijã, sã se fixeze la loc, cã şuruburile nu mai pot sã le pun.”
Aude mai întâi zgomotul ca de ciocan, dupã care îşi dã seama cã ãştia chiar îi bat tija înapoi în os şi nu ştie de ce, dar începe sã simtã. Bãtãile, una dupa alta. Sperietura e prea mare cã se întâmplã ce se întâmplã şi începe sã se dezmeticeascã. Chiar simte ce îi fac.
„Aaaaaauuuuu…Mã doare”
Nimic.
Mai tare, cã nu te-au auzit. Zi dracu mai tare, cã mor aici de durere.
„Mã doareeeeeee!”
„Ce pula mea?! Bãi, asta s-a trezit din anestezie. Alo, prinţeso, mã auzi? Opreşte-te mã din bãtut! Prinţeso, tu simţi ce-ţi facem noi aici?”
„Daaaa.”
„Gata. Ne-am oprit. Oricum terminasem. Pune mã ãla la loc. Deci fii atentã. N-am putut sã-ţi scoatem tija fiindcã în tot spitalul nu am gãsit cheia tubularã cu care sã scoatem tija prin genunchi. Şuruburile de la gleznã însã am apucat sã le scoatem, dar nu e niciun pericol, cã eşti tânãrã şi n-ai sã simţi. Şi chiar dacã rãmâi cu ea acolo, n-are ce sã se întâmple.”
Alooooooo! Ãsta e nebun? Cum adicã? Pãi io de ce am venit? Nu ca s-o scoatã?
„Dom’ doctor, dar eu venisem sã scap de ea.”
„Ştiu, prinţeso. Da’ cu ce s-o scot, dacã n-am cu ce? Gata mã, coase-o şi hai sã-i dãm bãtaie. Deci n-are rost sã-ţi faci griji. Vii peste douã sãptãmâni la control şi vedem atunci, da?”
Nu nu nu. Deci ãsta e vis sau ceva. Cum dracu’ n-au gãsit cheia? Sã se ducã sã ia o cheie de butelie sau dracu ştie.
Prea târziu. Doctorul a ieşit şi asistenta deja o pregãteşte de evacuare.
Deci asta a fost tot?
Mã rog, lucrurile s-au complicat suficient de frumos pentru încã o poveste, dar eu voiam sã vã zic cã altora li se poate întâmpla mult mai rãu.
Sã-l luãm de exemplu pe Clay Beresford din filmul pe care tocmai l-am gãtat, „Awake”. Bãiat drãguţ, aduce a Michael Scofield, mai sã-l iei acasã. Bogat-bogat, cu logodnicã frumoasã şi cam tot ce îi trebuie, mai puţin o inimã. Care vine şi ea, transplantul începe şi lucrurile o iau razna. Nu numai pe masa de operaţie, dar cam în toatã viaţa lui.
A se evita dacã dispuneţi de înger slab.
