Deci care va să zică eu mă gândesc bine la drum de maşină lung, fiindcă mă fac că dorm. Aşa încât ieri, în urma unei căderi de creieri pe asfalt cu zdrong-zdrong, am decis brusc că vreau la mare. Sunt şi norocoasă, ce-i drept, fiindcă aveam în preajmă la momentul cu pricina doi oameni cu creierele la fel de zărghite precum ale mele (vă mulţumesc şi pe această cale, Zâno şi Marovibob, ţineţi-o tot aşa, sunteţi cei mai tari!).
Hopa în maşină şi direcţia Vamă, că altminteri se lăsa cu ţipete şi alte căderi. Pe drum încolo am decis că e un bun moment să mor, fiindcă mă simţeam ca Icar un pic în ceaţă, da’ mi-a trecut repede pen’că mi-am luat o palmă peste ochi.
Ne-am dat jos în faţa mării la Constanţa unde am păpat peşte bun care începe cu z şi are oase verzi şi ne-am râs cu lacrimi de diverse prostii, că dacă ar sta lumea să asculte tot ce zicem, s-ar îngrozi de cât de obsedaţi ne aflăm.
Am tăiat-o rapid în Vamă, dar era deja noapte şi am fost înconjuraţi mişeleşte de mulţi câini şi niciun suflet de om, deci ura şi la revedere până la vară, că de dormit nu puteam decât în maşină poate, dar obsedaţi fiind, am zis că mai bine nu.
Cale întoarsă la Constanţa, cazare cu vedere la mare şi la un boschetar care a făcut din Zână neom că s-a speriat ca alte alea, dar era dopată deja suficient cât să fie sprinţară şi cu voie bună încă.
Nani cu vise demente (aveam un ceas pe care l-am dus la ceasornicar fiindcă mă miram de ce e rotund. “Ca să poţi să-ţi programezi orarul la şcoală, dar mai ales ca să ştii când să omori gândacii”) şi trezit în răsărit de soare portocaliu de vis.
Pişoarcă pe post de cafea şi p-aici ţi-e drumul, fiindcă la naiba, unii oameni mai au şi răspunderi şi obligaţii, nu pot trage chiulu’ aşa, când le vine lor.
Da’ e frumos băi la mare şi m-a liniştit şi mi-a făcut bine.
