Uneori un plâns din ţâţâni e bun la casa omului, ăla pe care l-ai tot ţinut de frică. Da’ după aia, cu mucii prelingându-se peste un râset fals, parcă ţi-e mai bine. Şi cu genunchii la piept, aştepţi să ţi se întâmple. Căcat. Ce? Şi cu degetele încleştate înainte de somn, când?

Cântecul ăsta e cea mai frumoasă declaraţie ever.