9251_magnus2

Dacă au fost câteva filme la TIFF de la care am ieşit cu gura încleştată, ăsta a fost unul. Şi, chiar dacă e o dramă de doare aproape fizic, mi-a dat o linişte neînchipuită.

O să aflaţi încă de la început că e poveste reală. O să citiţi peste tot că e vorba de un tip care se sinucide. Dacă unii dintre noi au crescut mult şi frumos, el s-a maturizat repede şi în gri, aşa că, după ce scapă de boala care îl făcuse să-şi inventeze ambiţii, se gândeşte că la ce bun.

Nu e un film care s-o ţină langa în depresie, ba dimpotrivă. Şi sinuciderea e frumoasă, fără patetisme şi fără îmbrăţişări de grup. Magnus se trezeşte într-o familie deloc obişnuită, care devine repede un accesoriu, nu un necesar. Tatăl e un peşte burtos care îşi fumează creierii de mai multe ori pe zi, cu bani mulţi şi două ţâţe gumate pe bordul maşinii, mama o damă în sclipici şi fiţe de ajunsă care se enervează crunt că vine ziua ei şi fii-su e în spital, iar soră-sa o lesbiană faină cu răpunsuri directe şi fără înflorituri.

Primul şoc vine aproape imediat ce începe filmul: imaginea. Nu am mai văzut ceva atât de trist/frumos de nu ştiu dacă vreodată. Tot filmul e un gri minunat cu câteva accente de culoare, venit parcă din altă lume. Seninătatea şi liniştea de la final, irealul şi tăiatul venelor cu cuţitul vin şi din felul în care e filmată povestea. Care nu ar fi fost atât de convingătoare fără muzică. “Set Fire to Flames”, aşa se cheamă trupa sunt, culmea, canadieni, deşi aş fi băgat mâna în foc că sunetele alea vin din Islanda.

Al doilea şoc vine spre final, când afli că personajul tatălui din film e jucat chiar de tatăl adevărat. E dureros de onest, dar împăcat că nu avea altceva de făcut decât să-şi lase copilul să plece.

Rămâi multă vreme după ce filmul s-a terminat cu senzaţia stranie de linişte. Nici măcar nu judeci, dacă a făcut sau nu bine, dacă cineva putea sau nu să îl împiedice. Nu te gândeşti la asta, pentru că, aşa cum e totul povestit, e un dat. Şi nici nu pici în depresie, gata să-ţi pui ştreangul de gât, pentru că nici asta nu povesteşte. Îţi aprinzi o ţigară şi nu te mai gândeşti la nimic.

poster-200