La ora la care citeşti tu scrisoarea asta (adicã seara), io n-am somn, asta pentru cã ai binevoit sã o sperii într-un mare hal pe mama, care m-a speriat pe mine. Ce dracu i-ai zis, femeia lu’ dumnezeu, sau ce ai fãcut, de s-a apucat sã-mi zicã la telefon cã ai intrat în sevraj şi cã nu mai eşti tu? Iar te ocupi de prostii? De data însã cred cã ai sãrit calul, cã era surescitatã, juma’ de orã mi-a zis cã nu mai ai grijã de tine şi cã nu ştie nimeni ce-i de capul tãu (mã rog, o ştii cum face). Noroc cu tata, care mi-a silabisit cã doamna exagereazã ca de obicei şi cã sã nu uit sã le trimit o vedere de crãciun. Tata!
Sã pui mâna sã scrii ce şi cum. Ştiu cã tu eşti sperioasa familiei, dar acum ai reuşit sã mã molipseşti şi pe mine un pic. A, da! Şi nu care cumva sã te foloseşti de aceeaşi scuzã ca anul trecut, cã dacã eu nu vin acasã de sãrbãtori, nu te duci nici tu. La naiba, nu e acelaşi lucru. Mutã-ţi fundul ãla de balenã la pensie şi du-te acasã şi nu mã lua cu sãrbãtori sucks şi cã n-ai chef şi tot tacâmul. Mâine-poimâine se duc şi o sã plângi cã vai, cã ai fi putut sã faci mai mult şi cã ai fi dres. Mergi acasã şi sã nu mai aud comentarii, cã nu te-ai dus de anul trecut. Ce dracu’ ai? Hai cã n-am chef sã mã iau de tine.
Deci bãi, începe Bicycle Film Festival şi V.V. chiar a zis cã tu mai lipseai pe bicicleta ta albastrã. Te-am fi înscris la secţiunea „Chef of the year” şi nu mai pune bot. Cine naiba te-a pus sã laşi aia la Cristi? Şi nu mã lua cã au trecut atâţia ani şi cã ţi-e ruşine sã i-o ceri înapoi, e a ta şi cu asta basta. Vrei sã vin eu acasã şi sã mã ocup de toate? Ce dusã eşti, cã mi-am adus aminte. Auzi la ea, sã-şi ia bicicletã în rate!
Ca sã-ţi fac în ciudã rãu, cã am vãzut cã pe la voi deja ninge, la noi sunt 29 de grade şi V.V. mã tot bârâie la cap sã mergem sã ne scãldãm la ocean, dragã. A mai adus acasã un pui de câine, cicã l-au gãsit ãia de la muncã pe undeva în pãdure, nu ştie nimeni ce era cu el pe acolo. E maro cu pãrul scurt şi cu nişte ochi negri foarte jucãuşi şi dã din coadã ceva de groazã. Încã nu ştim ce nume sã-i punem, dar V.V. zice cã o sã ne dãm seama la apã. Ştii cum face, deci nu mai insist, zici cã voi doi sunteti fraţi. Rosita e cam geloasã, dar o sã-i treacã. L-a smotocit pe ãsta micu de l-a trântit cu roatele în sus de câteva ori, dar acuma s-au obişnuit unul cu celãlalt şi a încetat şi gãlãgia din curte. Hai cã fac mâine nişte poze şi ţi le trimit, nu te mai schimonosi atâta…nu ţi-am zis de atâtea ori cã arãţi ca o babã zdruncinatã când pui buza aia aşa? Ai şi tu grijã de tine, cã ai trecut de prima tinereţe!
Cã veni vorba, cu amorul cum mai stai? Tot în al nouãlea cer, sau începi încet-încet sã cobori printre no(r)i? Hai cã trece, ia sã vezi! (doamne fereşte, sã nu te punã pãcatul, cã bãtãile alea de ţi le luai pe vremuri erau mici copii). Hai cã am reuşit sã trezesc casa şi V.V. a început sã mã bodogãne. Cicã „Hi, blondie!”. Îi zic sã se ducã unde ştie el mai bine? Sau chiar te-ai vopsit şi de data asta a nimerit-o? Da…deci cum se zice la voi la România? Pa, tu!
Hai te pup pe animalul ãla ungur şi blond şi pune dracu’ mâna şi scrie-mi, cã vãd cã pe blogul ãla nu te opreşte nimeni. Bã, şi fie-ţi milã şi trimite-mi şi mie nişte şoric!
Pa, bãi sorã-mio!
Frac-tu.
