What a headache!

Pe principiul mahmurelii după o beţie îngrozitoare, ne-am trezit şi noi după alegeri. Am plecat sau nu acasă cu el azi noapte? Eu îmi aduc aminte că da, dar parcă nu e tot el. Pusesem ochii pe unul înalt şi şi m-am trezit cu un chel mirosind a băutură.
Păi da, citeşte mai departe

 

Din campanii adunate

M-au lăsat puterile şi mi-am promis cu cîteva zile în urmă că nu mai vreau să ştiu ce se întîmplă cu alegerile. Cu politica, cu politicienii în general. Am rezistat juma’ de zi, şi asta pentru că nu aveam un radio sau un televizor în preajmă.

Nu ştiu dacă e dependenţă, curiozitate, sau sentimentul de implicare. Probabil că toate, în cantităţi mici. Şi satisfacerea nevoii de băgat în seamă cu orice preţ, care nu e tocmai cuşer, dar altminteri nu-mi pot exprima opiniile, right?

În orice caz, (citeşte mai departe)

 

I found no government

Primul tur al alegerilor a trecut. Vine următorul şi patimile dau năvală iar. Ceva mai temperate, pentru că părerea aproape unanimă e că iar sîntem puşi în faţa a două rele, dintre care va trebui să alegem răuleţul.

Am votat Crin Antonescu şi am sperat pînă în ultimul moment că va reuşi să treacă de primul tur. Am fost naivă, dar exuberanţa şi împătimirea celor cu care am petrecut aproape 4 ore la coadă la vot mi-a dat speranţe. Nu am mai văzut o astfel de îndîrjire demult şi măcar pentru atît sînt bucuroasă. Că un om politic a reuşit să mă facă să sper, chiar şi în jumătăţi de măsură. De ceilalţi doi rămaşi mă tem.

Confruntarea mea de acum ţine de turul 2. Mă duc sau nu?

citeste mai departe

 

Tu justiţie, eu nu?

Eram convinsă că, pe ultima sută de metri a campaniei electorale, vor începe şi scandalurile. Unii le numesc dezvăluiri, eu sînt ceva mai rezervată, pentru că de data asta mi-am promis să-mi păstrez căpăţîna pe umeri cu tot cu creieri în ea şi să încerc, cel puţin, să aleg în cunoştinţă de cauză.

Aşa încît, ca să înceapă săptămîna bine şi lumea să voteze scandalizată şi nu pe proiecte şi idei, hop şi cartea la vedere! O conferinţă de presă cu prea mult tam-tam din punctul meu de vedere, o carte, „Prădarea României”, a cărei soartă nu ştiu exact care e, atîta vreme cît nu se vinde şi pentru muritorii de rînd, noi ăştia, votanţii. Sînt mai multe lucruri neclare:

1. citeşte mai departe

 

Mai uşor cu pianul pe scări!

Mi-am început ziua cu creierul doldora de ştiri şi nici măcar nu-mi băusem cafeaua. Asta pentru că Traian Băsescu, într-o zi cu dialogul pe tapet (ha!), a călcat pragul mogulului şi a acordat un interviu la Realitatea FM.

Nu ştiam de interviul ăsta dinainte, aşa că surpriza a fost cu atît mai plăcută. Pe la ora 10 fără 10, cînd deja dialogul cu cei doi redactori se gătase, bubuiam să vorbesc cu cineva să zic, băi! Ai auzit ce-a zis? A dat pe gură şi de pensii, şi de restructurări, şi de viitorul prim ministru, aşa cum nu prea a făcut-o pînă acum. (A se citi a ne confuza pînă acum). Dar, ….

citeşte mai departe

 

3 în 1, că sîntem mai şmecheri!

Nu că nu ne-ar fi ajuns criza la promoţie, românul a mai inventat o panică. Pachetul 3 în 1 merge perfect, 2 crize plus o gripă, cu alegeri on top.

Nu prea sîntem noi în stare să le luăm pe rînd şi să le dăm cu capul de pereţi, că suntem descurcăreţi şi poate împuşcăm trei iepuri deodată.

Nici nu ne-am trezit bine în criza economică anul trecut, că am intrat direct în alegeri parlamentare şi apoi a început vaietul. Cînd a dat lumea să simtă pe pielea ei că nu mai are job şi că trebuie

citeşte mai departe

 

Cu Jidvei înainte, marş!

Masa de seară în deplasare cu munca presupune relaxare şi satisfacerea unei nevoi fireşti, eventual cu o pulpă de pui la grătar, dar nu e aşa. Pentru că, de cele mai multe ori, masa de seara e în continuare muncă prin întreţinerea musafirului.
Eu şi doi danezi la o crîşmă din Satu Mare, singurii clienţi într-un beci ornat cu cepe şi usturoi, mileuri maramureşene şi două plasme imense. Una pe Realitatea TV, cealaltă pe ceva Discovery. Ne aşezăm stingheri la una din mesele de pe margine, de fapt nişte bănci pe sistem crîşmă americană de steak şi cartofi.
După pauza firească de consultare a meniului care şi pentru mine e greu de înţeles pentru că e arhaic şi plin de versuri de rahat (unde naiba au dispărut meniurile simple, cartofi cu pulpă la grătar şi salată de varză?) şi

Citeşte tot…

 

Lena la preşedinţie

A nu se înţelege greşit. Lena, la mine la Tulcea, înseamnă leapşă, pe care tocmai am primit-o de la vedeţi voi cine pe link.

Aşadar, în ordinea susţinătorilor de pe facebook:

Traian Băsescu: 1.597 suporteri.
Antrenor – jucător. Pune la punct strategia pînă la cel mai fin detaliu, pentru că îşi cunoaşte nu doar adversarul direct, dar şi pe cei din etapele viitoare. Schimbă echipa cum are chef, dar are nişte jucători de bază la care nu renunţă, pentru că îi domină prin susţinere. Postul în teren: pivot, abilitatea lui fiind luarea prin surprindere a adversarului, prin toate mijloacele: fentă, coate în figură, genunchi la coaste, salturi şi răsuciri rapide. Îşi duce adesea echipa înspre victorie şi atunci cînd dimpotrivă, face victime şi trece mai departe.

Crin Antonescu: 1.208 suporteri.
Inter dreapta. Nici nu forţează, nici nu stă cu mîinile în aer aiurea, aşteptînd ocazia. Ştie cînd are mingea de partea lui şi atunci înscrie, uneori nişte puncte de toată fineţea, prin aruncări elastice, dar puternice, cotonogind portarul pînă în colţul opus al porţii. E om de echipă şi ţine la ai lui, dar se descotoreşte elegant de cei care-i stau în cale în driblingurile către vot, pardon, poartă.

Sorin Oprescu: 469 suporteri.
Suporterul cu aerul de cel mai bun jucător din teren. Strigă cel mai tare din tribună, conduce galeria şi e capabil chiar de a ghici strategia jocului. Şi echipa, şi publicul îl simpatizează, pentru că face atmosferă şi e ghiduş.

Mircea Geoană: 239 suporteri.
Portar. Ia în figură toate mingile adversarului, unele mai moi, altele mai puternice, dar el rămîne în dreptunghiul porţii indiferent ce-ar fi, chiar şi după terminarea meciului. Puţinele zvîcniri înspre mijlocul terenului pentru a-şi susţine echipa au fost rapid sancţionate de adversari şi, spre surprinderea lui, chiar de coechipieri. Necunoaşterea atît a jocului, cît şi a adversarului, îl ajută însă să-şi păstreze capul pe umeri, fără mari sinchiseli şi eforturi de logică. În vestiar e singurul care încearcă un dialog, dar sfîrşeşte singur în faţa oglinzii, nedumerit că nu are public.

Leapşa merge mai departe la Mad şi Cătă Striblea. Am zis!

 

Game, set. Băsescu?

Mă aşteptam ca gîlceava generală şi fără de reacţie normală liberală, generată de cele două mari provocări pentru societatea noastră îmbibată de complexe, anume legalizarea prostituţiei şi a drogurilor uşoare, să dureze ceva mai mult. Dar, fiind aruncată abil politic şi psihologic, nu a fost lăsată să coacă mult şi să bubuie de tot prin reacţii de o parte şi de alta care să încingă spiritele mai mult decît era cazul, pentru că ar fi devenit un bumerang.

Aşa încît, de la preşedinţie, de data asta chiar de la primul om în stat, ne mai vin două propuneri…
citeşte tot

 

Păcat

Nu ştiu să comentez o veste ca asta. Presupun însă tristeţea unui copil şi nu vreau să ştiu ce e în el.

Orice sportiv de performanţă face sacrificii, dar cred că Rafa a depăşit nişte limite. Să-ţi impui să joci cu stînga e doar începutul, să inventezi lovituri e continuarea. Să alergi ca apucatul după toate mingile, ca şi cînd oricare poate fi decisivă, e probabil cauza unei retrageri premature.

E păcat că o carieră de număr unu mondial se poate sfîrşi aşa, dar e o prostie să continui în condiţiile astea. Cu gura lui spunea că atunci cînd n-o să mai poată juca tenis, îşi ia barca şi pleacă la pescuit. Poate că e momentul. Poate că “his famous ass” trebuie să stea naibii locului şi psihicul ăla de om trecut prin multe să-şi facă treaba şi de data asta.

Nu-l îngrop şi nici nu-i trimit flori. Sunt doar tristă că un jucător atît de complex şi un copil cu o disciplină şi moralitate bune drept exemplu a ajuns aici. Dar sunt şi mîndră că am mai avut o dată dreptate să ţin cu el de la început, că am văzut licărirea aia pe care o ai foarte rar, ca atunci cînd descoperi o trupă nouă.

Ai naibii grijă de tine şi îţi promit că nu o să ţin niciodată cu Djokovic. Am zis!