De vînzare

Mi-am deschis magazin, aici. Pe nume ca pe blog. Dacă vă face ceva cu ochiul, daţi-mi de ştire.

Hai să am baftă!

 

Tu justiţie, eu nu?

Eram convinsă că, pe ultima sută de metri a campaniei electorale, vor începe şi scandalurile. Unii le numesc dezvăluiri, eu sînt ceva mai rezervată, pentru că de data asta mi-am promis să-mi păstrez căpăţîna pe umeri cu tot cu creieri în ea şi să încerc, cel puţin, să aleg în cunoştinţă de cauză.

Aşa încît, ca să înceapă săptămîna bine şi lumea să voteze scandalizată şi nu pe proiecte şi idei, hop şi cartea la vedere! O conferinţă de presă cu prea mult tam-tam din punctul meu de vedere, o carte, „Prădarea României”, a cărei soartă nu ştiu exact care e, atîta vreme cît nu se vinde şi pentru muritorii de rînd, noi ăştia, votanţii. Sînt mai multe lucruri neclare:

1. citeşte mai departe

 

Game, set. Băsescu?

Mă aşteptam ca gîlceava generală şi fără de reacţie normală liberală, generată de cele două mari provocări pentru societatea noastră îmbibată de complexe, anume legalizarea prostituţiei şi a drogurilor uşoare, să dureze ceva mai mult. Dar, fiind aruncată abil politic şi psihologic, nu a fost lăsată să coacă mult şi să bubuie de tot prin reacţii de o parte şi de alta care să încingă spiritele mai mult decît era cazul, pentru că ar fi devenit un bumerang.

Aşa încît, de la preşedinţie, de data asta chiar de la primul om în stat, ne mai vin două propuneri…
citeşte tot

 

Creştina-m-aş şi n-am cui!

Am fost plecată o vreme din ţară şi m-am bucurat. M-am întors şi lucrurile s-au reaşezat în realitatea nu numai televizată, dar şi în cea de zi cu zi, anormală pentru un om ieşit de aici şi dus pe alte meleaguri.

Cînd am plecat începuse deja să mi se facă silă de mămăliga dată în clocot, dar nefiartă bine din politica bucureşteană. Cînd m-am întors, am găsit-o prinsă de ceaun, neagră şi urît mirositoare.

Credeam că una dintre libertăţile individuale e să îţi alegi sau nu religia, credinţa neputînd fi dictată…

citeşte tot articolul

 

News

Unul din proiectele de care făceam vorbire acum ceva vreme e gătuţ şi facem botez acuşica. Deocamdată e blog comun, va urma un site cu de toate şi sperăm nu pentru toţi.

Asta înseamnă că mă cam mut de aici, pentru că, să recunoaştem, reflecţii personale nu mai am demult de scris pe aici, iar restul gîndurilor telegrafice le duc pe facebook.

So, let’s ginger a bit!

 

Păcat

Nu ştiu să comentez o veste ca asta. Presupun însă tristeţea unui copil şi nu vreau să ştiu ce e în el.

Orice sportiv de performanţă face sacrificii, dar cred că Rafa a depăşit nişte limite. Să-ţi impui să joci cu stînga e doar începutul, să inventezi lovituri e continuarea. Să alergi ca apucatul după toate mingile, ca şi cînd oricare poate fi decisivă, e probabil cauza unei retrageri premature.

E păcat că o carieră de număr unu mondial se poate sfîrşi aşa, dar e o prostie să continui în condiţiile astea. Cu gura lui spunea că atunci cînd n-o să mai poată juca tenis, îşi ia barca şi pleacă la pescuit. Poate că e momentul. Poate că “his famous ass” trebuie să stea naibii locului şi psihicul ăla de om trecut prin multe să-şi facă treaba şi de data asta.

Nu-l îngrop şi nici nu-i trimit flori. Sunt doar tristă că un jucător atît de complex şi un copil cu o disciplină şi moralitate bune drept exemplu a ajuns aici. Dar sunt şi mîndră că am mai avut o dată dreptate să ţin cu el de la început, că am văzut licărirea aia pe care o ai foarte rar, ca atunci cînd descoperi o trupă nouă.

Ai naibii grijă de tine şi îţi promit că nu o să ţin niciodată cu Djokovic. Am zis!

 

Hai cu mutatul!

Ca să nu ameţesc pe nimeni, dar mai ales pe mine mă, m-am chinuit vreo două zile şi am pus-o de site nou pentru, ca să zic aşa, păstrarea datinilor şi tradiţiilor. Hai că v-am emoţionat, nu? Deci, pentru tricoturi şi ghemuri, nu gheme, mă găsiţi şi aici. Cu andreaua înainte, pentru iarnă şi popor!

 

Cold Waves

Un moment mai bun pentru a vedea filmul lui Alexandru Solomon nu era. O istorie scurtă a postului de radio ‘Europa Liberă’, povestită chiar de redactorii rămaşi în viaţă, o istorie a întâmplărilor acelor vremuri. Emoţionantă, cu lacrimi buşindu-te aducându-ţi aminte de ferocitatea idioţeniei şi crimelor la o scară atât de mare.

Toată lumea a auzit de ‘Europa Liberă’, mulţi dintre noi am şi ascultat-o. Personal nu-mi mai aduc aminte ce şi cum, în oraşul meu de provincie era bruiată îngrozitor şi tata asculta mai mult ‘Vocea Americii’. Cu atât mai important e filmul lui Solomon, pentru că nu trebuie uitată importanţa unor oameni care ştiu să facă ştiri, care au ştiut să spună adevărul acolo unde lipsea mai abitir.

M-a apucat groaza când, în timpul filmului, mi-am dat seama că aproape am uitat de vremurile alea. Mi le-am adus aminte oricum, pentru că în timpul ăsta, când mie îmi vine greu să cred că am trăit atrocitatea minciunii, adevărul încă nu se spune la doi paşi de noi, în Moldova. Şi mi-am adus aminte de săptămâna trecută când basarabenii sunau aproape plângând la radio să povestească de rude dispărute în timpul şi după manifestările de la Chişinău. Ştiu că săptămâna trecută spuneam că nu mă aştept la nimic bun. Acum, după ce am văzut filmul, îmi schimb părerea. O să fie bine.

Vorba unui cioban din film: ‘Poţi minţi o lume un timp. Dar nu poţi minţi toată lumea tot timpul.’

 

Nedumerirea zilei

Pe vremuri Jaunetom isca jocuri când ne găseam cu toţii la o bere. Tot soiul de întrebări, la care răspundeam pe rând şi uneori ultimul din cerc nu mai apuca, pentru că între timp năşteam dezbateri. Una dintre întrebări era cum ne-a prins Revoluţia.

Astăzi ia naştere altceva în jurul meu. Oamenii de vârsta mea, care la revoluţie erau fie în pragul adolescenţei, fie puradei de habar nu mai au cum era pe vremuri, toţi am avut acelaşi impuls: mergem! Ştiu că tot la o bere era şi că a doua zi de dimineaţă ne-am dat seama că nu e aşa de uşor să ajungi în Republica Moldova, aşa că fiecare a renunţat tacit la idee şi fiecare a făcut ce a putut: unul explică la radio despre ce se întâmplă acolo, io am stat şi am vrut să văd ce se întâmplă.

De unde pornirea asta cu mersul acolo?

Mă iau pe mine: nu cunosc basarabeni personal, nu că ar fi un criteriu, dar poate că ar fi contat. Nu mi-a păsat cine ştie ce până acum de ce se întâmplă acolo, de când cu Voronin la putere, fiindcă mă aşteptam la ceva liniar, fără schimbări majore. Dorm şi acum noaptea, deşi ştiu că s-ar putea să mă trezesc cu ştiri cu împuşcături în piaţă. Sincer, nu cred că paşnic se poate rezolva ceva şi nu sper la nimic după renumararea voturilor. Deci?

Avem o problemă. Un complex. Că nu am prins revoluţia noastră participând la ea. De fiecare dată când se vorbeşte despre ce s-a întâmplat în ‘89 plec ochii cu un sentiment de vinovăţie, deşi sunt mare cât să-mi dau seama că nu aveam ce să fac la vârsta aia într-un oraş de provincie.

Şi atunci? De ce m-am bucurat când aproape de noi s-a întâmplat portocalizarea Ucrainei şi apoi când mă aşteptam la ceva mai bun după scoaterea la soare a coaielor Georgiei? Ce voiam, de fapt? Eram solidară cu ce se întâmplă acolo, sau doar îmi acopeream o vinovăţie niciodată trecută?

 

Uf!

Ce dracu’ fac când nu mai am job?

1. E o şansă

2. Mă fac barman

3. Sau vânzătoare la Gemini, da’ chiria e mai mare de 8 milioane, cât dau ăştia

4. Scriu o carte, dar s-ar putea să-mi ia câţiva ani şi să nu înţeleagă nimeni ce am scris

5. Croşetez, dar nu-mi vând munca pe 2 lei

6. Îl vând pe ungur, nem nem nem!

7. Dau telefoane altora

8. Că la prieteni nu pot

9. Fiindcă e mai bine să n-ai de-a face cu un om la necaz

10. Slavă domnului că ăia la care ţin nu se comportă aşa

11. Beau

12. Şi fumez şi mai şi, deşi acuma costă

13. Mă fac curvă

14. Da’ eu găsesc tuturor defecte

15. Nu zic la nimeni

16. Da’ nu mai fac cinste, deci află

17. Sau zic şi mi se zice

18. Uf!