What a headache!

Pe principiul mahmurelii după o beţie îngrozitoare, ne-am trezit şi noi după alegeri. Am plecat sau nu acasă cu el azi noapte? Eu îmi aduc aminte că da, dar parcă nu e tot el. Pusesem ochii pe unul înalt şi şi m-am trezit cu un chel mirosind a băutură.
Păi da, citeşte mai departe

 

Cu Jidvei înainte, marş!

Masa de seară în deplasare cu munca presupune relaxare şi satisfacerea unei nevoi fireşti, eventual cu o pulpă de pui la grătar, dar nu e aşa. Pentru că, de cele mai multe ori, masa de seara e în continuare muncă prin întreţinerea musafirului.
Eu şi doi danezi la o crîşmă din Satu Mare, singurii clienţi într-un beci ornat cu cepe şi usturoi, mileuri maramureşene şi două plasme imense. Una pe Realitatea TV, cealaltă pe ceva Discovery. Ne aşezăm stingheri la una din mesele de pe margine, de fapt nişte bănci pe sistem crîşmă americană de steak şi cartofi.
După pauza firească de consultare a meniului care şi pentru mine e greu de înţeles pentru că e arhaic şi plin de versuri de rahat (unde naiba au dispărut meniurile simple, cartofi cu pulpă la grătar şi salată de varză?) şi

Citeşte tot…

 

Lena la preşedinţie

A nu se înţelege greşit. Lena, la mine la Tulcea, înseamnă leapşă, pe care tocmai am primit-o de la vedeţi voi cine pe link.

Aşadar, în ordinea susţinătorilor de pe facebook:

Traian Băsescu: 1.597 suporteri.
Antrenor – jucător. Pune la punct strategia pînă la cel mai fin detaliu, pentru că îşi cunoaşte nu doar adversarul direct, dar şi pe cei din etapele viitoare. Schimbă echipa cum are chef, dar are nişte jucători de bază la care nu renunţă, pentru că îi domină prin susţinere. Postul în teren: pivot, abilitatea lui fiind luarea prin surprindere a adversarului, prin toate mijloacele: fentă, coate în figură, genunchi la coaste, salturi şi răsuciri rapide. Îşi duce adesea echipa înspre victorie şi atunci cînd dimpotrivă, face victime şi trece mai departe.

Crin Antonescu: 1.208 suporteri.
Inter dreapta. Nici nu forţează, nici nu stă cu mîinile în aer aiurea, aşteptînd ocazia. Ştie cînd are mingea de partea lui şi atunci înscrie, uneori nişte puncte de toată fineţea, prin aruncări elastice, dar puternice, cotonogind portarul pînă în colţul opus al porţii. E om de echipă şi ţine la ai lui, dar se descotoreşte elegant de cei care-i stau în cale în driblingurile către vot, pardon, poartă.

Sorin Oprescu: 469 suporteri.
Suporterul cu aerul de cel mai bun jucător din teren. Strigă cel mai tare din tribună, conduce galeria şi e capabil chiar de a ghici strategia jocului. Şi echipa, şi publicul îl simpatizează, pentru că face atmosferă şi e ghiduş.

Mircea Geoană: 239 suporteri.
Portar. Ia în figură toate mingile adversarului, unele mai moi, altele mai puternice, dar el rămîne în dreptunghiul porţii indiferent ce-ar fi, chiar şi după terminarea meciului. Puţinele zvîcniri înspre mijlocul terenului pentru a-şi susţine echipa au fost rapid sancţionate de adversari şi, spre surprinderea lui, chiar de coechipieri. Necunoaşterea atît a jocului, cît şi a adversarului, îl ajută însă să-şi păstreze capul pe umeri, fără mari sinchiseli şi eforturi de logică. În vestiar e singurul care încearcă un dialog, dar sfîrşeşte singur în faţa oglinzii, nedumerit că nu are public.

Leapşa merge mai departe la Mad şi Cătă Striblea. Am zis!

 

Reţetă de slăbit

Recunosc că sînt o persoană comodă la locul de muncă, adică stau pe scaun şi-mi fac treaba cîte ore trebuie, în condiţii pe care singură mi le confecţionez, cu un radio în surdină, cu ţigările aproape, cu ochii zgîiţi în geam atunci cînd nu laptop.
Aşa că pînă şi un drum la poşta de peste drum îmi poate nărui toată starea de spirit.
De data asta nenorocirea a făcut să am nevoie de un certificat de la taxe şi impozite locale, sector 1. Nu am avut de-a face niciodată cu funcţionarii publici, am evitat prin fentă contactele cu stimabilii.
Aflu că e în Piaţa Amzei, dar cînd ajung la adresa dată, ia Administraţia de unde nu-i, că era mutată bine mersi la o stradă mai încolo, fără măcar un semn de orientare pentru proştii satului, ca mine. Intru şi depun cererea pentru eliberarea certificatului de care am nevoie şi mi se spune să vin azi, adică a doua zi, la ora 3. Ajung la 2 jumate, că aşa sînt eu, mai bine mai devreme, ca să scap repede. Mă aşez cuminte pe scaun şi-mi plimb ochii la tantile lucrătoare, cu ochi de femeie care sesizează ba că una are papuci de chioşc de piaţă, ba că…

citeşte tot

 

Hai cu mutatul!

Ca să nu ameţesc pe nimeni, dar mai ales pe mine mă, m-am chinuit vreo două zile şi am pus-o de site nou pentru, ca să zic aşa, păstrarea datinilor şi tradiţiilor. Hai că v-am emoţionat, nu? Deci, pentru tricoturi şi ghemuri, nu gheme, mă găsiţi şi aici. Cu andreaua înainte, pentru iarnă şi popor!

 

Nedumerirea zilei

Apropo de reclama la cafeaua Jacobs cu tatăl care aşteaptă la uşa băii şi se trezeşte nas în nas cu iubitul fiicei. Trec peste remarca de mare fineţe “Of, fetele astea!”, că nu ştiu ce vrea să spună mai exact.

Dar cine dracu’ îşi bea cafeaua la budă? Eh?

 

The Daily Coffee (Or Maybe More)

La 3 halbe de cafea pe zi băute, primele două fără să pot băga în mine nada, cred că pot spune că sunt o pricepută în ale cafelei. Cantitatea mare nu duce musai la pricepere, dar e cu atât mai nasol să bei cafea multă şi proastă, deci mă pricep. Şi am ajuns să apreciez cafeaua în timp, treptat, fără să mă gândesc la asta. Adică nu sunt o pricepută care caută să-şi perfecţioneze cafeaua de la zi la zi, când am descoperit o cafea bună I stick to that and that’s it.

Cel mai rău e când umblu. N-am găsit până acum un hotel unde să beau o cafea bună şi slavă domnului că m-am plimbat de m-a luat naiba. În general ţi se serveşte cafea la filtru, doar că în hotelurile din România cafeaua la filtru are gust de ars şi asta nu poate să vină decât de la zaţul care e refolosit. Aşa că de cele mai multe ori cer o cafea expresso şi gata. Problema e că chelnerii care servesc cafeaua făcută dintr-un zaţ sau două anterioare sunt la fel de proşti şi când fac cafeaua expresso. Eu când zic un expresso dublu înţeleg o cantitate dublă de cafea, ei înţeleg o cantitate dublă de apă, ceea ce nu e deloc la fel. În fine, nici în străinătate lucrurile nu stau bine, cafeaua la ei e pe post de pişoarcă pe care o bei cu prăjituri şi fursecuri lângă, which is not the point, if I may.

Azi mă gândeam că a bea o cafea bună cu cineva înseamnă până la urmă o relaţie ok pe care o ai cu persoana respectivă. Eu, de exemplu, nu beau niciodată cafea în oraş, deci n-am prea multe relaţii bune. Pe de altă parte, nu mă invită nimeni la cafea în oraş şi acuma mă întreb oare de ce. Poate pentru că nu beau niciodată cafea seara, dar cine mă invită nu are încă o relaţie bună cu mine, deci încă nu ştie asta. Oricum n-aş ieşi la o cafea, pentru că ar fi aiurea să zic că îmi place cafeaua, când de fapt nu-mi place. La o bere, da, poate. Adică alcoolul relaxează lumea şi nu numai. Nu asta ziceam, futu-i. Back to coffee.

Cred că până la urmă e intim să ştii cum bea cineva cafeaua. Nu ca un chelner, că el nu are timp să aprofundeze, lui puţin îi pasă cum îi cere cineva cafeaua, se străduieşte, în măsura în care poate, s-o aducă după preferinţe.

Cunosc un singur om care ştie cum îmi place cafeaua, dar asta nu înseamnă că e aşijderea şi invers. Problema e că eu niciodată nu o reuşesc, nu-mi iese, e pe post de cartofi prăjiţi, niciodată. Ştiu că e un quelque chose acolo undeva, dar nu mă sinchisesc realmente cu asta. Adică recunosc că habar n-am să fac cafea şi cartofi prăjiţi. Şi mi se pare un pic aiurea acum, pentru că mi-am dat cu părerea despre pretenţiile pe care le am, dacă nu sunt în stare să fac o cafea bună.

Aşa. Şi?

P.S. Tocmai am văzut “Coffee and Cigarettes” şi cred că ăsta a fost motivul.

 

Enigma zilei

Pentru că azi, deşi eram în capacitatea funcţiilor mele, am avut un moment de scăpare şi mi-am exprimat oarecum regretul că femeile nu au barbă

şi

Pentru că tot îmi şopteşte cineva că întrebările mele despre lume, viaţă şi nori sunt pur personale, îmi permit să adresez întrebarea/enigma zilei de azi:

Pisicile au celulită?

 

Ho, ho, huo!

Dupa atata vacanta si pauza mi-au iesit bube. Dupa cum bine zicea cine zicea, am mancat toate sarmalele din Dobrogea, fiindca ungurii nem, drept care, odata intoarsa de la Tulcea dupa marele mars de 7 ore infrigurate al Sagetii dracu s-o ia de albastra, mi-e lene. Foarte tare. Abia ma spal pe ochi, asta ca sa nu-mi sterg ochelarii in surplus. Mi-e lene sa judec, sa raspund la telefoane, sa imi tai o felie de paine, sa ma uit in oglinda la bretonul care imi tot creste in ciuda starii mele. Lenea nu se pune cu aprinsul tigarii, cu bautul de vin, cu cititul despre razboi, ca aveau si ei alambicele lor pe front. Si imi simt creierul o foarte mare putoare. Cu toate ca era, acuma im face si in mai ciuda. Da’ si io. Il ignor.

Dar ei doi imi plac no matter what. El mai tare.

 

Cozy habits

În mânã. Mi-am intrat.